M-am reîntâlnit cu niște "ei". De când îi știu ei sunt oamenii calculelor, ea cu master și el după 10+ ani de școală (înafara liceului si generalei) a devenit expert nuștiuce.
Sunt doar alți doi pesimiști din infinitatea de pesimiști din jurul meu. Toți își plâng într-un fel sau altul viața, direct sau indirect. Alții doar viața personală, alții viața în general.
Trebuie să îi numesc așa cum prezenta cineva un concept interesant: și anume "Hoți de vise". Sunt oameni care prin pesimismul lor iți răpesc și ție visele și te fac să ajungi ca ei.
Ce nu poate marea majoritate să înțeleagă e că dacă viața lor e fucked up nu înseamnă că și a celorlalți va deveni la fel chiar dacă cresc în același sistem și urmează aceleași școli. Au uitat cel mai elementar lucru din viața omului - și anume că fiecare e unic. Și dacă tu nu poți, nu înseamnă că nici eu nu pot..
Mi-au zis că în ziua de azi cu cei 4 ani de facultate tot un nimic ieșim - fără master și doctorat. Timpul și distanța față de ei nu mi-a permis să le explic că a-ți merge bine în viață nu ține numai de școala pe care o ai ci și de OPORTUNITATE lu școala vieții. Iar dacă tu ești doctorand în trei domenii dar ca om ești praf și reușești să eviți oportunitatile ivite - atunci, DA! Degeaba ai făcut atâta scoală!
Doamne și sunt atâția adulți de genul care încă prostesc tinerii cu teoriile astea..