Primul lucru de care m-am prins în liceu a fost că trebuie să învăț continuu. Și încă nu știu dacă de atunci învăț continuu pentru că îmi place, pentru că am curiozitatea asta nativă sau pentru că m-am prins atunci că pentru a ajunge ceea ce-mi doresc eu, trebuie să învăț încontinuu.
Ani mai târziu m-am prins de ce cu toate că știam și-mi plăcea să învăț, la liceu chiuleam foarte mult. O numesc acum eficiență în învățare.
Deși erau informații la care nu prea avem acces altfel, chiuleam pentru că raportul de cantitate/calitate și timp era foarte prost. Calitatea era acceptabilă spre bună de la profesorii de domeniu tehnic și slabă spre eronată la profesorii de materii umane (doar pentru că s-au oprit din învățat cândva și pe uman variază informațiile în timp).
Problema era raportul ăsta. Pe atunci nu-l sesizam, dar îl simțeam. În aceeași unitate de timp, acasă sau pe unde eram, învățam mai multe/mai importante decât la școală.
Totuși, generalizând, dacă toate orele se făceau, toți profii erau punctuali și colegii nu deranjau rău orele, atunci ar fi fost mai eficient liceul. Dar pentru că era foarte mare probabilitatea să nu facem multe ore și la cele pe care le făceam, colegii să le deranjeze.. îmi devenise în subconștient mai eficient să petrec timp în lumea mea și să învăț acolo, orice.
Faza cu raportul de eficiență în învățare l-am sesizat pe la începutul facultății când m-am lovit de tehnic pur.
Dar tot în subconștient din liceu m-am apucat să-mi rezolv și la mine hibe de educație, chestii inoculate de societate, părinți și școală care îmi făceau viața mai puțin plăcută. Așa m-am apucat eu de evoluția interioară la care nici nu mă gândeam pe atunci.
Și așa am ajuns să realizez că eficiența în învățare e direct proporțională cu stadiul de evoluție
în care ești și că e mult mai eficient să tragi de tine să evoluezi interior (să te conștientizezi pe tine, să-ți rezolvi hibele care te blochează să accepți idei noi, să depășești greutăți, care nu te lasă să fi fericit fără motiv etc) și abia apoi să te apuci de învățarea propriu-zisă.
Evoluția de sine ține strict de conștientizarea sinelui, de cât de bine îți înțelegi fizicul, psihicul și sufletul (spiritul). Când ajungi să ți le înțelegi, doar așa, de bază, interdependența dintre ele, atunci știi (simți) absolut tot ce trebuie să faci să-ți fie bine, simți când trebuie să te oprești din mâncat, simți ce-ți face bine și ce nu înainte să-ți facă bine sau rău, simți cum trebuie să stai, cum trebuie să mergi pentru maxim de eficiență, cum trebuie să dormi pentru maxim de eficiență, etc. Toate le simți.
Și când le simți pe astea vrei să te pui în situații cât mai diverse/complexe să-ți vezi reacțiile în toate situațiile astea, și cu câte studiezi și înțelegi mai multe cu atât mai conștient de sine devii.
La ce e bună conștiența asta de sine? Exceptând fericirea și împlinirea, nu te mai îmbolnăvești (nu mai suferi deci și nici bani cheltuiți la medici) și vezi un mod de obținere simplu și posibil pentru absolut orice îți dorești. Găsești căi pentru orice dorești să ai sau să faci.
Evoluția interioară combinată cu învățarea, duce la evoluția generală ca individ. Nu știu cum e acolo, abia acum încep ușor ușor să mă apuc de învățare, dar din ce simt de acum, probabil evoluat general ca individ e o stare în care ești eliberat complet de prejudecăți și vezi absolut toate pur cumva, așa cum sunt ele de fapt (un adevăr universal) și pentru că vezi asta, poți să-i înțelegi pe absolut totți oamenii de lângă tine, nu mai există suprindere și neînțelegere și neacceptare. Înțelegi probabil totul și vezi fiecare om în ce stadiu de evoluție e și îi ajuți foarte subtil să își continue evoluția (asta pentru că sunt foarte mulți care se opresc din evoluție)
Îți dai seama de evoluția interioară când îi înțelegi perfect celuilalt gestul, când știi ce simte doar prin natura situației, comportamentul/mimica și gestica lui.
bine, și te prinzi că pe unii îi poți citi foarte ușor, pe alții mai greu și pe alții deloc. Asta simbolizează diferența de evoluție interioară dintre ei și tine. Mereu for fi alții mai evoluați ca tine, depinde de cercurile în care îți petreci timpul.
Îți dai seama de evoluția generală când revezi oameni din trecutul tău și îi citești ca pe o carte deschisă și realizezi că s-au oprit din evoluție și realizezi și în ce stadiu au rămas, cândva fiind egali amândoi.
Îți mai dai seama de evoluția generală când nu te mai surprind prea multe, când nu mai ai pic de timiditate (în cazul în care ai avut), când poți vorbi despre absolut orice subiect fără să aberezi, când nu mai există subiecte de care să zici/simți că te depășesc, când nu mai simți că aparții unui loc, când te simți la fel de bine în orice loc de pe planetă te trezești, când nu mai ai teamă de absolut nimic pentru că știi că ești capabil să te descurci bine indiferent ce apare.. Și lista poate continua.
Problema nu e viteza de evoluție (asta nu mi-am dat seama încă de ce anume ține), problema e oprirea din evoluție.
Și punctul în care am simțit că cei mai mulți oameni se opresc din evoluție, e începerea muncii.
Ăla e punctul în care oamenii devin atât de confortabili cu situația lor încât nu vor să mai iasă de acolo, nu mai au dorința de a ieși de acolo, banul le alimentează confortul zilei de mâine și așa ajung să îmbătrânească la stadiul evoluției din facultate (sau liceu, cazul altora).
E fenomenal confortul pe care îl oferă evoluția continuă, de fapt ajungi să îți fie inconfortabil dacă simți că încetinești din evoluție.
Cu cât evoluezi mai mult cu atât îți dai seama de cât de sus mai ai de mers și cât de puține știi și cât de ignorantă e lumea și unde e problema la fiecare și cum se poate rezolva.. doar că nu e timp să te ocupi de toți.
Doamne cât de sus mă văd unii și cât de jos mă văd eu..
