Mă rog, mă consider foarte bun la mințit (da, mă laud!) , și spre deosebire de mulți, la o minciuna, pentru mine teatrul îi dă veridicitatea unei minciuni. Mimica, gestica, fac ceva mai mult decât minciuna în sine. Și.. la o minciună tre' lăsate cât mai puține porți prin care poata fi verificată... fă-o cat mai relativă.. și cand vei fi
"cum domne!?.. da, așa am zis, dar nu la asta m-am referit... când am spus #$%^#$%^, nu m-am referit la asta, ci la astălaltă" etc.. ceva de genu' să meargă treaba.
Datorită multor evenimente ale copilariei mele m-am decis să nu mai mint.. Acum e un banal principiu pe care nu mă chinui să-l respect.. de cât de pornit am fost spre a face asta, acum îmi este în obișnuință.
Dar, cred că un om open-minded e de acord că nu ai cum să trăiești în ziua de azi fără să mai minți un pic din cand in cand. Vorba cuiva.. așa-zisele "minciuni strategice"
Oarecum poți!
Te poți lega de relativitatea cuvintelor, de multitudinea de sensuri care le pot lua. Poți, pur si simplu să minți mai puțin, mai elegant, mai inteligent, fără a-ți risca omenia... doar denaturezi adevarul, îl spui sub o altă formă.. mai relativă, care lasă loc de interpretări. Și dacă vreodată vei fi prins, să poți argumenta ce-ai vrut tu să zici (jucând foarte bine teatru pentru credibilitate maximă)
